Casa Wolphard-Kakas, un palat renascentist uitat

Ancadramentul cu blazon

Ancadramentul cu inițialele SK

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca ocupă în centrul orașului două dintre cele mai valoroase clădiri din punct de vedere istoric și arhitectural. Este vorba despre Casa Matia și Casa Wolphard-Kakas. Dacă prima este un punct obligatoriu de vizitat pentru orice turist care se respectă – deși nu are nici măcar o încăpere inclusă în circuitul turistic – a doua este o necunoscută chiar și pentru mulți dintre clujeni.

Imobilul, de mari dimensiuni, este situat în Piața Unirii, pe partea cu clădirile „gemene”, dar pentru a vedea cele mai interesante părți ale clădirii trebuie să intrați, după colț, în prima curte interioară de pe Bulevardul Eroilor. Atenție, accesul în această curte nu este „la liber” ci trebuie să sunați la interfon și să vă rugați de un locatar să vă deschidă, sau așteptați să intre sau să iasă un client al birourilor care funcționează aici.

În fundul curții, literalmente, se găsesc două dintre cele mai frumoase exemple de  arhitectură renascentistă din oraș, respectiv două ancadramente de ferestre păstrate de la clădirea originală, pe latura sudică a acesteia. Unul dintre ancadramente păstrează în centrul frontonului inițialele S și K, de la numele unuia din ctitorii construcției, Stephanus Kakas, iar celălalt este înfrumusețat de un blazon  nobiliar.

[maxgallery id=”18403″]

Deasupra celor două ancadramente, la primul etaj al clădirii, a supraviețuit reconstrucțiilor un cadran solar, singurul din Transilvania păstrat din secolul al XVI-lea. Cadranul este în formă de semicerc și avea în mijloc un pilon a cărui umbră indica ora.

Clădirea a început să fie construită în 1534, fiind finalizată abia în 1600. După aproape trei sute de ani, în 1894, clădirea a fost parțial demolată, pentru a se ridica actuala construcție. Din clădirea finalizată în 1600 mai supraviețuiesc doar cadranul solar, cele două ancadramente de la parter și alte câteva, nevizitabile, la subsol.

Construcţia casei a început la comanda lui Adrianus Wolphard, parohul Clujului din acea vreme. Adrianus Wolphard a studiat la Bologna, luând acolo contact cu Renașterea italiană, din care s-a inspirat la construcția casei. El a murit însă înainte de a vedea casa construită. Ridicarea acesteia a fost continuată de fratele său, Stephanus Wolphard, jude-primar al oraşului.

Clădirea a fost definitivată însă abia după moartea lui Stephanus Wolphard, când soţia acestuia s-a recăsătorit cu Stephanus Kakas, membru al unei familii din Ungaria, refugiată în Transilvania. Astfel, clădirea a căpătat numele de „Wolphard-Kakas”.

O parte din elementele de decor ale casei se află în Lapidariul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.