Primul român în fața Marelui Zid Chinezesc

Nicolae Milescu Spătaru, într reprezentarea de pe un timbru comemorativ

Nicolae Milescu Spătaru, în reprezentarea de pe un timbru comemorativ

Nicolae Milescu Spătaru face parte din acea categorie de autori despre care ni s-au servit în manuale atâtea clișee, încât au fost omorâți literar, iar mulți dintre noi nu am mai ajuns să îi citim „pe viu”, tocmai din cauza supradozei administrate în școală.

Și totuși, Nicolae Milescu a fost unul din marii călători, aventurieri și cărturari ai vremii sale. S-a născut în 1636, dintr-un tată aromân din Peloponez și o mamă moldoveancă get-beget. A avut o carieră politică și diplomatică spectaculoasă, ajungând prieten cu Patriarhul de Ierusalim, Dositei, și om de încredere al mai multor domnitori din Moldova și Muntenia, dar și trădător al altuia, Iliaș Alexandru, care a pus să-i fie crestat nasul. A fost primit ca ambasador de Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”, și a fost trimis ca sol al țarului rus la curtea strălucitoare a împăratului Chinei.

Mai târziu a devenit consilier al lui Petru cel Mare și a ajutat la modernizarea educației în Rusia Țaristă. A murit la Moscova în 1708. Urmașii săi și-au rusificat numele, din Spătaru în Mecinikov. Un descendent din această ramură a familiei, Ilia Ilici Mecinikov, a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină, în 1908.

Revendind la cea mai importantă călătorie a lui Nicolae Milescu Spătaru, solia la Beijing, aceasta a pornit în 3 martie 1675 din Moscova și a ajuns la Beijing în 20 mai anul următor. Pe drum, solii au trecut, escortați de un înalt demnitar chinez, de Marele Zid Chinezesc. Momentul este descris de Nicolae Milescu în documentul de stat pe care l-a întocmit pentru cancelaria moscovită:

Beijing în secolul al XVII-lea, stampă de epocă

Beijing în secolul al XVII-lea, stampă de epocă

„Cum am sosit pe creasta muntelui, askaniama (demnitarul chinez – n.r.) i-a arătat solului marele zid, care înconjoară toate ținuturile împărăției chineze de la marea de răsărit, mergând fără întrerupere o mie cinci sute de verste (1 verstă=1,06 km – n.r.), și este clădit pe deasupra culmilor de munte, a stâncilor înalte și peste prăpăstii. Turnurile, așezate cam la o sută de stânjeni (1 stânjen=2,14 m – n.r.) unul de altul, sunt întregi. Zidul este clădit astfel: la temelie sunt așezați în rânduri bolovani mari de granit neciopliți, cenușii, deasupra sunt cărămizi. Înălțimea zidului este de patru stânjeni, iar lățimea de doi. Prin munți însă, pe unele locuri s-a năruit. Dar despre zidul acesta chinezii spun, lăudându-se, că, atunci când s-a clădit, în munți n-a mai rămas nici o piatră, pe șesuri n-a mai rămas nisip, în râuri a secat apa iar în pământ n-a mai rămas niciun copac.

Din creasta muntelui am mai mers puțin și ne-am oprit la amiază. De aici am străbătut apoi zece verste și am ajuns între munți și prin șes, în fața unui zid mai mic, înalt de doi stânjeni, care se înalță din munte înaintea marelui zid. Aici, între zidul cel mic și cel mare, am oprit carele și am poposit. Pe partea dreaptă, puțin mai încolo, se află o cetate de piatră năruită. După aceea este un sat locuit. Solului i s-au adus care și cai de schimb. Carele erau trase de măgari, boi și cai. Caii de călărie erau dintre cei mai buni. Îndată ce ne-am pregătit, am pornit către marele zid, spre porți. Acolo este prima poartă.

[stextbox id=”black” caption=”Memorabil”]

Despre zidul acesta chinezii spun, lăudându-se, că, atunci când s-a clădit, în munți n-a mai rămas nici o piatră, pe șesuri n-a mai rămas nisip, în râuri a secat apa iar în pământ n-a mai rămas niciun copac.

Nicolae Milescu Spătaru [/stextbox]

Deasupra porților se ridică turnuri înalte. În fața porților stătea voievodul orașului și-i număra pe toți oamenii care treceau, pentru că ei au obiceiul să numere și să scrie nu numai oamenii, ci și toate armele, pentru ca atunci când se întorc să nu se strecoare mai mulți oameni sau arme. Dar nu numai la porțile acestea se înregistrează, ci la toate celelalte porți ale marelui zid. (…) Am trecut prin prima poartă, care era lată de patru stânjeni. Aici se găseau străjeri, apoi am mai mers cam doisprezece stânjeni și am ajuns la alt zid cu o poartă asemănătoare. Trecând prin această poartă, îndată ne-a tăiat calea al treilea zid, cu altă poartă. Toate porților și turnurile lor sunt foarte puternice. Cel de-al treilea zid este cel mai gros dintre toate. Cele trei porți erau făcute într-o trecătoare stâncoasă, lată cam de opt stânjeni, având pe amândouă părțile piscuri înalte de piatră. Porțile turnurilor sunt ferecate. În dosul celei de-a treia porți sunt câteva locuințe, construite anume pentru oștenii străjilor. Aici se află și o cancelarie, în care solul s-a întâlnit cu askaniama și cu voievodul, care l-au ospătat în numele bogdihanului (împăratul -n.r.). După aceea, ambasadorul și askaniama au încălecat și au pornit spre orașul de hotar, care se află la o jumătate de verstă depărtare de poartă. Acesta se numește Sinfen-kul.

Marele Zid Chinezesc, într-o fotografie din 1907

Marele Zid Chinezesc, într-o fotografie din 1907

Marelui zid i se spune în limba chineză Djasi, iar în limbile kalmucă și mongulă – Kalgan. De la poarta prin care am trecut, zidul se întinde iarăși în amândouă părțile pe culmea muntelui. În drum spre cetatea de hotar am trecut pe lângă temple zugrăvite în culori vii i în care se aflau mulți idoli. Tot aici era un clopot greu de vreo trei puduri, și toate păreau făcute în felul turcesc. Ajungând la orașul de graniță, împreună cu askaniama și voievodul, ei au intrat în oraș prin poarta din stânga, iar noi – pe cea din dreapta. Orașul are împrejmuire de piatră, clădită la fel ca marele zid: la temelie, bolovani de granit neciopliți și deasupra acestora – cărămizi, iar înălțimea este cam de cinci stânjeni. Venind dinspre marele zid prin poartă, am intrat în oraș de la miazănoapte la miazăzi. În cetate și în preajma ei locuiesc nenumărați oameni. Nu am văzut nicăieri amplasamente de tunuri. În orașul acesta se face negoț mare și se vând tot felul de bucate.”