Ce-a făcut ardeleanul când a văzut prima dată Londra

Ion Codru Drăgușanu

Ion Codru Drăgușanu

Ion Codru Drăgușanu este primul scriitor de literatură de travel din Transilvania. Prin lucrarea sa „Peregrinul transilvan” el se poziționează ca un pionier al acestei „subspecii” literare în România. De la el a rămas o descriere remarcabilă a Londrei anului 1840, moment în care capitala Imperiului Britanic era incontestabil cel mai mare și mai important oraș al lumii. Iată câteva dintre cele mai interesante fragmente:

„Ca să văd câte ceva luai pe cicerunele (ghidul – n.r.) nostru Giuseppe Sognio să mă conducă unde sunt curiozități rare și mersem la Muzeul Britanic. Aici e o comoară de trunchi de statui den Egipt, den Grecia, den Italia și den ambele Indiile, multe rarități, toate frumos ordonate după țări și epoci, cari, încât nu-s deprădate cu puterea, așa mi se spune, sunt cumpănite cu aurul lorzilor avuți și consacrate muzeului patriotic.

Straordinari mi se părură scheletele petrificate de animale antedeiuviane: mastodonți, mamuți și ichtiosauri, apoi în curte un schelet de chit (balenă – n.r.) naturale, lung cât o naie (vapor – n.r.) monstruoasă, ale cărei oase par a fi bârne de brad învechite. Văzui și beserecă catedrală Sântu-Paul, monument arhitectonic, în forma beserecei Sântu-Petru den Vatican, deși mai mică cu mult, iară afară de monumente profane, înântru e puțin decorată.

Alergarăm de aci la Zoological Garden, unde e menajeria de fiare den toată creațiunea, cea mai avută în toată Europa. Aici sunt patru elefanți și șase girafe foarte frumoase, dară mucalitu-mi veni când mi se arătă un bivol ca fiară curioasă și mai mucalit se păru însă conductorelui, când spusei că tată-meu acasă are o curte plină de asemeni fiare și că aș fi crescut cu lapte de bivoliță.

Întorcându-ne de acolo, intrarăm în Royal-Politechnic-Institution, un locale unde se fac esperiminte fizico-chimice și mecanice înaintea publicului spector, producându-se fulger și trăsnet aieve. Un june elegante îmbrăcat intra într-un aparat de pânză impermeabilă provăzut cu răsuflătoare lungă, se aruncă într-un bazin afund de zece urme, plin de apă și de acolo pescui în zece minute monedele aruncate de spectatori, iară ieșind cu dânsele într-un vas, supt aplauze i se desfăcu sacul de pânză și toaleta nemica pătimise.

A doua zi cercetarăm alt locale, numit «Box hall», unde o specie de gladiatori angli se luptă cu pumnul față-n față, adoperându-se a se lovi preste nas și foaie. Văzui unul sângerând den nas și den gură ca o vită și alți doi leșinați la pământ, apoi-mi fu greață de așa spectacol și părăsii local. (…)

Mă duse Sognio de aci la Centrifugal Railway, o minune nouă mecanică. Un drum de fier dispus în pantă lină, de la o parte a unei săli, face în mijloc o încolăcitură circulară și tot așa lin se rădică de cea parte la nivel. Punându-se omul în careta descoperită la mijloc, de necese ajunge a se învârti cu capul în gios fără a cădea, căci iuțimea înlătură orice periclu.

Sală de lectură la British Museum, în anii 1840

Sală de lectură la British Museum, în anii 1840

În fine vizitai tunelul supt Tamisa, una den minunile lumei, ce întrece pe cele mai lăudate ale antichității. După ce cetatea Londinului s-au lățit tare către gura Tamisei, fu lipse de comunicațiunea stabilă între ambele râpe ale estui fluviu și neputându-se face pod den cauză ca să nu se împiedice năilor intrarea în portul Londinului, așa-numitele London Docks, se decise o societate a construi un drum pre supt apă, lucru ce efectui un franc anume Brunnel. E un gang cu două arcade. (…)

Aseară fui apoi la teatrul Covent-Garden, o sală cât se poate [de] splendidă și astai la operă în limba anglă, dară nu-mi plăcu cântul de loc, căci-mi zgâria urechile, atâte șire de vorbe monosilabice. Se zice că brevietatea vorbelor angle e acomodată pentru comanda nautică, ba se și miră anglii, cum alte popoare pot efectui evoluțiuni fără concisiunea de care se bucură numai limba lor proprie. Crez, dară pentru cântec nu ș-o vor acomoda nicecând, armonia cere vocali sonori, limpezi, nu înghițite și strănutate, ca în limba lor.

Fără îndoință, Mare Britania e statul cel mai civile din lume. Anume am luat aminte în Londin, soldați trebuie să cauți cu lumina aprinsă în ziua mare, nu se văd de loc. Sau e puțină oaste, sau că ostașilor ordinari încă le e iertat a se îmbrăca cu veștminte civile afară de serviciu. Dară sunt pre strade destui așa-numiși «constabili, o specie de epistați polițiani, armați numai cu bețe scurte, însă pline cu plumb și la capăt provăzute cu aramariile regatului.

Miezul Londinului, numit City, custă (constă – n.r.) mai ales den magazine micuțe, ca niște găoci, ale căror proprietari sunt tot neguțători miliunari. Ei țin aici numa mustre de marfe și fiecare posedă fabrici întinse încât pre toată săptămâna după plac pot să-ți încarce zece douăzeci de năi în orice port vei pofti. Acești comercianți cu banii lor țin regența Angliei de frâu și ei îmflă și apasă barometrul politic în lume după propriile interese.

Pre lângă aceea că anglul are bani destui, apoi e și om de cuvânt și solid ca metalul, te omoară cu esactitatea. El nu e speculante de nevoie, ca alte națiuni, ci speculante de condițiune, și, așa toate i-s cu putință. El nu-ș schimbă condițiunea ci-i rămâne credincios până la moarte. (…)

London Docks în anii 1840

London Docks în anii 1840

Bucatele, voi să zic gătiturile lor sunt numai fripture, poci zice nefripte, ci numai arătate focului de cărbuni. Carne au minunată, de tot fragedă, căci cu vite cornute nu lucră și vânatul se țâne în parcuri, unde se îngrașă, însă cum zic, din friptură curge sângele numai încălzit, mânce cui-i place. (…) Pre lângă fripture, vine în genere ploom-pudding, un fel de mămăligă de fărină fină, vârtoasă, mestecată cu prune, de unde-i vine numele, însă pentru palatele alese cu stafide dulci, apoi pecioci (potatoes) fierte servite în mantei zic întregi necurățate, apoi pâne, unt proaspăt și mai mult nemica. Șorbe, salcie, salate și o mie de delicatețe sunt desprețiate, iară de varză acră și râncezele fuge anglul ca de dracul. (…)

Acest mod de viață gastronomică se introduse și în conteninte (pe continent – n.r.), pe unde comorează anglii cu turma ca oaspeți, pentru că ei călătoresc foarte mult, pretutindeni aflându-și interesul. Anglii în țările străine trăiesc mai bine cu spesele jumătate ca în țara lor, unde toate se cumpănesc cu bani.”