Plimbare în jurul lacului. Balaton

Cel mai mare lac din Europa Centrală și unul dintre cele mai mari din întreaga Europă se află pe teritoriul Ungariei. Numit și „marea Ungariei” sau „litoralul unguresc”, Balaton este cu siguranță principalul obiectiv turistic al țării. Având dimensiuni impresionante, cu o lungime de 77 kilometri și o lățime ce variază între 1,6 și 14 kilometri, lacul Balaton are o suprafață de aproape 600 kilometri pătrați. Lacul se găsește la doar 90 km de Budapesta, accesul făcându-se ușor datorită autostrăzii M7, care trece prin sudul lacului, spre granița cu Croația. De asemenea, accesul în zonă este facilitat de existența aeroportului internațional Sármellék din apropierea orașului Héviz.

Prin stațiunile balneare Balatonfüred și Héviz, lacul a reprezentat interes pentru aristocrația maghiară din secolul al XIX-lea în timp ce dezvoltarea infrastructurii feroviare și rutiere au făcut din zona lacului Balaton o regiune turistică populară. Între anii 1970-1980 Balatonul a devenit o destinație turistică de top atât pentru unguri cât și pentru străini, în special est-germani.

Astăzi, Balaton reprezintă o destinație populară, cu multiple posibilități de petrecere a timpului liber pentru orice vârstă. Între localitățile extreme Balatonakarattya și Keszthely lacul este înconjurat de aproximativ 25 de localități răsfirate pe dealurile malului nordic și de 15 localități pe malul sudic. Unele sunt sate pitorești în care ritmul cotidian nu este perturbat de invazia turiștilor, altele sunt stațiuni renumite ce au spații de cazare pentru toate buzunarele. Posibilitățile de cazare sunt nelimitate, în fiecare localitate există pensiuni, hoteluri, apartamente, case de oaspeți sau chiar locuri de campare. Pe lângă unitățile de cazare există o multitudine de restaurante cu specific local sau internațional, care vor satisface și cele mai exigente gusturi.

Turiștii aflați în zona lacului Balaton au numeroase posibilități de recreere. Lacul în sine oferă ștranduri amenajate în principalele localități, dar și minunate locuri, mai puțin cunoscute, ce pot fi descoperite la tot pasul. Pescuitul la mal sau cu barca, plimbările cu vaporașe, veliere sau bărci cu vâsle sunt activități extrem de îndrăgite. Pentru iubitorii de cicloturism, zona lacului Balaton este un adevărat paradis, existând piste de bicicletă pe ambele maluri ale lacului.

Dealurile din nord, zonele viticole, satele pitorești sau nenumăratele muzee, biserici, monumente istorice așteaptă să fie descoperite. În tot timpul anului, aici se organizează o serie de festivaluri istorice, sportive, culturale, gastronomice sau oenologice ce atrag turiști din toate colțurile țării sau chiar din afara acesteia.

Portul din Balatonfüred

Portul din Balatonfüred

Pe malul nordic, cea mai renumită stațiune este fără îndoială Balatonfüred. Este prima stațiune balneo-climaterică de pe teritoriul Ungariei și tot de aici a pornit primul vapor pe lacul Balaton. Orașul este presărat cu vile superbe ce au aparținut unor personalități de prestigiu cum ar fi romancierul Jókai Mór. Superbul parc de pe malul lacului conține o alee a celebrităților care au vizitat localitatea. Surprinde prezența bustului lui Rabindranath Tagore, scriitor și filosof indian, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1931. Se pare că acesta ar fi vizitat localitatea în 1926. Plăci comemorative în maghiară, engleză și sanscrită marchează evenimentul. Priveliștea asupra lacului, lebedele ce se înghesuie spre mal momite de turiști, toate crează o atmosferă unică. Aici, în grădina trandafirilor, are loc în luna mai a fiecărui an festivitatea de deschidere a velelor, care marchează începutul sezonului turistic la Balaton. O minunată capelă romano-catolică, decorată în stil baroc, oferă turiștilor clipe de liniște și reculegere, departe de agitația stațiunii.

Tot pe malul nordic se află zona viticolă Badacsony, unde cultivarea viței-de-vie este documentată încă de pe vremea romanilor. Un „drum al vinului” pornește din centrul localității, urmând un drum sinuos până pe dealul care supraveghează așezarea. De-a lungul șoselei, pe ambele părți se găsesc mici magazine, unde se pot degusta și cumpăra diverse soiuri de vin. Capătul drumului se află în dreptul Casei Kisfaludy, un restaurant excelent, care oferă o panoramă superbă asupra lacului. Printre felurile de mâncare oferite în meniu se numără și „cabbage Kolozsváry style”, adică varză á la Cluj. Comandați ce poftiți, dar nu uitați să asortați un vin local la felul de mâncare. Lăsați peisajul și micuța orchestră care cântă „Az a szép” să desăvârșească o seară perfectă!

Un alt loc deosebit de pe malul lacului Balaton, îl reprezintă peninsula Tihany, ce pătrunde adânc în lac. Silueta celor două turnuri ale Abației Benedictine de aici este vizibilă de la mare depărtare. Aici se păstreză un document ce este considerat ca fiind prima scrisoare în care se folosește limba maghiară. Cripta mormântului regelui Andrei I este unul dintre cele mai prețioase vestigii arhitecturale. De aici se poate traversa lacul cu ajutorul ferryboat-ului, scurtându-se astfel considerabil drumul pentru cei care vor să treacă pe partea sudică a lacului.

[stextbox id=”info” caption=”Pont cluj.travel” float=”true” width=”300″]Dacă vreți să traversați lacul Balaton de pe un mal pe altul, pentru a scurta distanța cel mai bun loc este între  Tihonyrév și Szántódrév. Prețul pentru o persoană este de 500 forinți iar pentru un autoturism de 1.450 forinți. Pentru copii în vârstă de până la șase ani, transportul este gratuit.[/stextbox]Pe malul sudic al lacului, cea mai renumită și îndrăgită stațiune este Siófok. Aceasta atrage turiștii prin parcurile decorate cu statui, cu biserica evanghelică construită din lemn finlandez precum și cu muzeele ce oferă o incursiune în istoria și cultura locului. Pentru iubitorii culturii maghiare, locul este deosebit deorece Kálmán Imre, autorul celebrei operete „Csárdáskirálynő” s-a născut aici.

Cei aflați în vacanță pe malul lacului Balaton nu ar trebui să rateze tururile pe lac la apus de soare. Vara, croazierele pornesc din principalele stațiuni de pe malul lacului în jurul orei 19.30, turiștii având parte de cele mai romantice momente. Ce poate fi mai romantic decât să servești alături de cei dragi un pahar de șampanie la apus de soare pe lacul Balaton?