Muzeul hoștezenilor: despre un Cluj pierdut, dar nu uitat

Hoștezenii sunt grădinarii semilegendari ai Clujului, cei care îi aprovizionau pe domnii de la oraș cu zarzavaturi proaspete, murături, vin, lapte sau alte bunătăți, obținute în gospodăriile lor, cu grădini cultivate înțelept. Numele le vine cel mai probabil de la un termen german pentru suburbie, hoffstadt, devenit în maghiară hóstát. Sute de ani, ei au fost mulți câtă frunză și iarbă, cu casele întinzându-se pe aproape jumătate din Clujul de astăzi, unde acum se află cartierele Mărăști, Dâmbul Rotund, Iris, Bulgaria și zona Grădini-Mănăștur.

Hoștezenii au supraviețuit colectivizării, dar apoi, în numai șase ani, între 1978 și 1984, parcă i-a înghițit pământul. Au dispărut sub lama buldozerelor care nivelau terenul pentru ridicarea blocurilor de beton din Mărăști și a giganților industriali de la periferii.

Acum, în Cluj mai există doar cam 20 de familii de hoștezeni. „Mulți s-au sinucis atunci când au fost scoși din case. Restul și-a continuat traiul la bloc. Și-au găsit slujbe în oraș, dar nu mai erau ei. Pe pământul confiscat nu au primit nimic, iar pentru casă au primit câte un apartament la bloc și 80.000 de lei, pe vremea când o Dacie pe «piața liberă» costa  mai mult de atât…”, povestește avocatul Bányai József. Descendent dintr-o veche familie de hoștezeni, el este inițiatorul unui muzeu dedicat memoriei acestei comunități.

[stextbox id=”info” caption=”Gospodăria tipică de hoștezean” float=”true” align=”left” width=”300″]O gospodărie tipică de hoștezean avea două clădiri principale. Într-una se găseau bucătăria mică, bucătăria de vară și o anexă, iar în cealaltă se găseau camera mare, amplasată la stradă, apoi camera familiei și bucătăria mare, în care se și dormea. Cele două clădiri erau despărțite de o curte, unde se pregăteau alimentele pentru comercializare. Dincolo de această primă curte, se afla o a doua, cu șura și grajdul lipite una de alta, și cotețul plus cocina, vizavi. Dincolo de curtea a doua se afla grădina, împărțită în parcele ordonate.[/stextbox]

Micul muzeu a fost amenajat pe trei etaje, în turnul din dreapta al Bisericii Reformate din Orașul de Jos (cea din dreptul Regionalei CFR). Acest lăcaș de cult a fost construit chiar de hoștezeni, în secolul al XIX-lea, fiind o copie a celei mai mari biserici reformate din Ungaria, cea din Debrecen. Cât de puternică era comunitatea hoștezenilor, pe atunci, o dovedește dimensiunea lăcașului de cult, cel mai mare edificiu neoclasic din România.

Muzeul a fost inaugurat în luna noiembrie a anului trecut. O carafă de sticlă, goală, care tronează lângă o cană vintage, întoarsă cu gura în jos, pe un macrame. Aceasta este prima imagine, cu putere de simbol, pe care o văd în fața ochilor vizitatorii care îi trec pragul. Prima încăpere este o cameră mobilată cu obiecte din bucătăriile hoștezenilor. „Hoștezenii aveau trei bucătării în fiecare gospodărie – bucătăria mică, bucătăria mare, în care se și dormea, și o bucătărie de vară, deschisă. Ei și-au adaptat locuința la stilul de viață, sacrificând confortul pentru creșterea productivității. De aici, cele trei bucătării ale unei locuințe”, explică inițiatorul muzeului. În spatele mesei pe care se află carafa, se găsește un kredenc verde – dulapul de bucătărie clasic din casa bunicilor, unde se țineau vasele, tacâmurile și farfuriile. Lângă kredenc, soba, la fel de clasică, tipică unei bucătării mici de hoștezean. „În bucătăria mare era alt tip de sobă, cu două lăcașuri pentru prăjituri și acoperită cu faianță, pentru a da mai multă căldură, dat fiind că acolo și dormeau membri ai familiei”, spune Bányai József. Încăperea este completată cu un kaszten, adică un dulap la fel de verde ca și primul, dar care mobila bucătăria mare, sertarele uriașe fiind folosite la depozitarea hainelor bune și a vaselor care se utilizau mai rar.

O ladă în aceeași culoare, în care se țineau diverse obiecte de uz casnic și hainele de casă, este al treilea obiect de mobilier care înconjoară masa din centrul încăperii. Coșuri împletite, de diverse dimensiuni, folosite pentru transport sau pentru măsurarea unor porții de zarzavat, sunt dispuse pe un perete, ca o veritabilă panoplie cu „arme” de agricultor.

Muzeul hostezenilor

Un colț al camerei amenajate la nivelul al doilea

La etaj se găsește a doua cameră a muzeului, care ilustrează zona de locuit propriu-zisă a unei gospodării hoștezenești. Și aici a fost combinat mobilier din două tipuri de spații distincte – camera familiei și camera mare, cea ținută pentru oaspeți. Astfel, patul este unul din camera de uz general, în timp ce dulapul de haine este unul tipic pentru camera mare. Un cuier și o masă rotundă, cu două scaune simple, completează restul camerei, desenând tabloul unui spațiu auster.

La ultimul nivel al spațiului muzeal sunt expuse o serie de fotografii care ilustrează viața de zi cu zi a hoștezenilor dar și șocul suferit în anii în care au fost expropriați.

Ideea constituirii muzeului a apărut în 2009, când Bányai József a vizionat un documentar de 30 de minute despre destinul hoștezenilor. „De atunci am început să strângem obiecte pentru muzeu, cu susținerea preotului Szekely József. S-a făcut și chetă de mai multe ori, în rândul enoriașilor, pentru a strânge banii necesari amenajării spațiilor”, spune inițiatorul muzeului. Obiectele expuse provin de la hoștezeni în vârstă sau de la urmași ai acestora. „Majoritatea le-am strâns de prin poduri sau din fundul dulapurilor, altele, de prin cămări și ateliere”, își aduce aminte avocatul clujean. După trei ani de muncă, muzeul a fost gata, fiind deschis publicului la sfârșitul anului trecut.

[stextbox id=”info” caption=”Cum se vizitează”]Muzeul poate fi vizitat marțea și joia, între orele 10.00-12.00 și 16.00-18.00. Pentru a-l vizita, trebuie să treceți mai întâi pe la sediul parohiei, care se află în clădirea din stânga bisericii. Pentru programarea vizitei în alte zile, ghidaj și alte detalii, îl puteți contacta pe Bányai József, la numărul de telefon 0722.365.391. Accesul este gratuit, dar donațiile pentru biserică sunt apreciate. [/stextbox]