Veneția, cu boierul Dinicu Golescu pe post de Lonely Planet

Veneția în 1866, la 40 de ani de la vizita lui Dinicu Golescu

Veneția în 1866, la 40 de ani de la vizita lui Dinicu Golescu

Sâmbătă începe Carnavalul de la Veneția, una dintre cele mai mari atracții turistice de iarnă ale Europei. Bătrâna republică se fardează strident până de Valentine’s Day, ultima zi de carnaval, când petrecerile, extravaganța și laissez-faire-ul vor atinge apogeul.

Veneția suferă de pe urma fenomenului „muzeificării”. Criticii spun că La Serenissima devine pe zi ce trece un oraș mort, ținut în viață artificial de turiști, în timp ce localnicii părăsesc orașul, devenit prea scump și prea incomod, chiar din cauza milioanelor de vizitatori. Apologeții îi contrazic, spunând că industria turistică aduce faimă și bogăție unui oraș care strălucește chiar datorită milioanelor de vizitatori. Adevărul este, probabil, la mijloc. Cert este că Veneția a fost întotdeauna fascinantă pentru orice călător.

Fascinat de frumusețea „Venețiii” a fost și Dinicu Golescu, primul autor român care a descris-o în cuvinte. Boierul muntean a vizitat orașul în cursul călătoriilor sale de-a lungul și latul Europei, cuprinse în volumul „Însemnare a călătoriii mele Constantin Radovici din Golești făcută în anul 1824, 1825, 1826”.

Este vorba despre primul jurnal de călătorie în limba română care a văzut lumina tiparului. Golescu a ajuns la Veneția în 1824, venind cu vaporul de la „Triești” (Trieste), unde ajunsese de la Viena, cu poștalionul. Redăm în continuare cele mai importante pasaje despre orașul lagunelor, descris pentru prima dată pe românește.

„Oraș mare, vechi, zidit de ani o mie și trei sute; și tot orașul în mare, în loc de ulițe, 530 canaluri, și în loc de cară și caleșci, mulțime de luntri, a cărora lungimea este 5 stânjini, și lățimea, la mijloc, de un stânjin, unde au și un acoperiș întocmai ca coșul de carâtă (caretă – n.r), pe care, când vor, îl râdică. Aceste luntrii, când au să meargă afară din oraș, râdică și pânza; carele, fiind foarte multe, stau pe la multe locuri, și care unde voiește să meargă, tocmește și îș împlinește trebuința, întocmai cum sunt pe la alte orașe fiacările (birjele – n.r.). Asupra acestor canaluri sunt 360 poduri de piatră boltite, pe supt care trec slobod luntrile.

Dinicu Golescu

Dinicu Golescu

Casele, pe afară, nu sânt frumos împodobite, după obiceiul arhitectonicesc de acuma, ci în felurimi de făpturi din vechime, care frumusețea ș-au pierdut-o; dar urmele să cunosc. Să cunoaște că au fost acest oraș un ce deosibit, să cunoaște că au lăcuit într-însul oameni mari, și că odată a dat pravilă în toată Evropa. Aci vede cinevaș feliurime de izvoade de zidiri, vede mulțime statue, încât poate zice omul că fieșcare casă este o bucată de antică (…); dar toate acestea au plecat spre o așa dărăpănare încât poate sămui acest oraș cu un om trecut de 100 de ani, pe carele, după ce l-au lăsat toate puterile și să află întru așa proastă stare, stă lângă el și un tânăr voinic și frumos, carele le privește cum, din zi în zi, să dea bătrânului brânci în râpă. Dar cu toate acestea, cum am mai zis, din cele ce vede fieșcine, poate judeca că au fost odată vreme când n-au mai fost alt oraș mai frumos, mai în putere și mai luminos. Căci la fieșcare pas ce face omul, vede lucruri ce au fost săvârșite cu mari cheltuieli, cum Piața Sfântului Marcu, care este destul de mare, a căriia trei părți sunt tot zidiri de case, unde pe acea vreme lăcuia toți duchii (ducii – n.r.), care era cei mai mari ai Sinatului. Aceste trei părți de zidiri îș au fețile spre piață pe stâlpi, în rândul cel de jos; între odăi și între stâlpi, sânt ulițe slobode, de picior, late de doi stânjini, pardosite cu lespezi de piatră. În toate odăile de jos ce să coprind întru acestea trei părți ale pieții, sânt prăvălii care vând mărfurile cele mai scumpe și o mulțime de lostării (ospătării – n.r.), – de nu va fi minciună, cum mi-au spus că sânt peste 100, – unde dau toate feliurimile de băuturi, având înnainte ușilor meșcioare și scaune. Acea piață și acele trei uliți sânt pline de oameni, de șăzători și trecători, unde citesc gazeturi, dau și priimesc scrisori, și oricare îș săvârșește orice treabă; și mai vârtos seara, când sânt toate acestea locuri luminoase, având, bez (în afară de – n.r.) felinarele orașului și fieșcare prăvălie și lostărie câte doao-trei lumânări. La cea de-a patrulea parte și cap pieții este Biserica Sfântului Marcu; și înnaintea ușilor bisericii sânt trei stâlpi foarte nalți, care mărturisesc biruința când au stăpânit venețiianii Chipru, Criti și Moreia. La stânga, într-o zidire naltă, un ceasornic; deasupra ceasornicului este o scobitură în zid, întru care este Maica Precesta întrupată și poleită cu aur. La dreapta și la stânga, doao uși iarăș poleite, și de la una până la alta, balcon de fier.

(…) Și tocmai în vârful aceștii zidir făr’de învăliș este clopotul ceasornicului, unde, de amândoao părțile stau doi draci mari de aramă, care țin ciocane în mână și bat ceasurile. Iar la dreapta este o clopotniță mai înaltă de 25 stânjini. Cum și ale bisericii de mirare luminoase lucruri, le sfârșesc numai cu o descriere adecă: că toți sfinții și toate câte să obicinuiesc de a să zugrăvi întru o biserică, în loc de a fi zugrăvite, sânt lucrate toate mozaic, cum și locul ce rămâne de la un sfânt și până la altul, iarăș, mozaic poleit în aur. Și pardoseala bisericii, cu bucăți de pietrii mari și mărunte, făcute flori, ca un chip de mozaic. Și, pe afară, biserica numai turnul, iarăș, lucrat  mozaic. Și deasupra ușii cei de la mijloc sânt patru cai tornați dintr-o amestecătură de metaluri ce până în zioa de astăzi nu pot afla oamenii acele materialuri din care s-au făcut.

Venezia_Veduta_sec XVIII

Vedută venețiană

(…) La căpătâiul aceștii mari pieți, la mâna dreaptă să împreună un cap de altă piață, al căruia celalant cap să isprăvește în marginea mării. La dreapta aceștii pieți iar sânt mari zidiri cu stâlpi și cu ulițe între odăi, carele să țân tot una de zidirile pieții cei mari. Iar la stânga este o mare zidire unde pe acea veche vreme lăcuia cel mai mare doju (doge – n.r.), otcârmuitoriul Venețiii, și acum au bibliotică și multe alte lucruri de mare preț. A aceștii zidiri meșteșugul, frumusețea și neobicinuita podoabă pe vremea de acum sânt vrednice de vedere mai vârtos o scară boltită, a căriia boltă este de lespezi de marmură cu mulțime mici statue și feliurimi de flori, și ștocaturi arhitectonicești, toate de marmură și așa atârnate, încât socotește omul că o să cază; și toate acelea scosuri lucrate în aur. Întru o sală mare, pe un pat, pus jețul dojii, și împrejurul a toatii săli, trei rânduri de jețuri, pentru acei duchi și pentru oamenii cei streini, ce să trimetea de la alte împărății să vorbească pentru pricinile ce avea între ei. Păreții aceștii săli, împodobiți cu cadre mari, de trei și patru stânjini, întru care să coprinde acele trimise persoane și toată țerimoniia ce se coprindea de persoanele cele pământești. Altă sală cu multe lucruri din vechime, foarte scumpe, cu multe statue de marmură de deosibite persoane (…). Apoi alte odăi, cu cărți, din care cele mai deosibite sânt manuscripturi.

Dintru această de al doilea piață, să împreună un drum lung ca de un ceas, și foarte lat, – pe la unile locuri și de 10 stânjini – pardosit tot cu lespezi de piatră, având, la mâna stângă, împreunate zidiri de case, iar la mâna dreaptă marginea mării, cu multe corăbii și luntrii. La sfârșitul acestui drum este o grădină foarte frumoasă, slobodă pentru toată obștea orașului (…)

Acest oraș fiind tot zidit în mare, nu are nici un loc de a da cele trebuincioase spre hrana oroșanilor (orășenilor – n.r.), dar nu numai că nu lipsește nimci din cele ce sunt printr-alte orașe, ci poci zice că sânt și mai cu prisos decât într-ale părți, aducându-să cu înlesnire de prin prejuratele sate, toate feliurimile de verdețuri, legumi, poame, păsări, care, după ce să vând în multe locuri hotărâte, umblă și mulți oameni pe drumuri cu coșuri pline, până și cu găini, rațe, gâște, toate jumulite, strigându-le pe dinaintea ferestrilor.”