Voivodina, slow food&travel

Dunărea văzută de pe malul sudic, în dreptul localității Banoštor, lângă Novi Sad

Dunărea văzută din dreptul localității Banoštor, nu departe de Novi Sad

Agricultorii din orașul sârb Kikinda spun că Voivodina este atât de plată, încât este suficient să te urci pe un dovleac și o vezi ca în palmă. Această provincie autonomă a Serbiei, multietnică și pluriconfesională, este un șes continuu, situat la extremitatea sud-estică a uriașei Câmpii Panonice. Doar două masive muntoase încrețesc marea plată de culturi agricole a Voivodinei: Fruška Gora, care se întinde, lung și subțire ca un deget de pianist, la sud de Novi Sad, capitala provinciei, și Munții Vârșeț, o continuare a Banatului Montan din România.

  • Articolul integrează fotografii publicate pe contul de Instagram al cluj.travel, pe care îl puteți urmări aici.

Ambele masive sunt însă mai degrabă niște dealuri împădurite, decât munți propriu-ziși. În schimb, dacă munții sunt mici, râurile Voivodinei sunt mărețe – Dunărea și cei mai mari doi afluenți ai ei, Tisa și Sava, udă provincia cu un belșug de apă.

Pe acest teritoriu, atracțiile culturale și naturale se întrețes într-un mozaic captivant. Din Neolitic și până la bombardamentele NATO de la sfârșitul secolului trecut, istoria zbuciumată a provinciei a lăsat urme de neșters peste tot locul. Căpetenii celte, împărați romani, sfinți bizantini, despoți slavi, pașale turcești, generali habsburgi, funcționari unguri și politicieni sârbi au scris pe rând părți din istoria Vojvodinei.

O călătorie pe aceste meleaguri este un plonjon în complexitatea culturii balcanice. Vinuri nobile însoțesc mâncărurile sățioase, servite în porții pantagruelice. În vipia verii, rachia de poame și șlibovița de prune îmblânzesc grăsimile din cărnuri, sub coroanele verzi ale gutuilor, merilor sau perilor, care umbresc curțile gospodăriilor.

Nu poți digera mâncărurile sârbești decât în tihnă, la fel cum nu poți vizita Voivodina decât pe îndelete, gustând fiecare aromă culinară, fiecare filă de istorie, fiecare savoare culturală și fiecare rezervație naturală.

Deschis în noiembrie 2014, punctul de trecere a frontierei de la Foeni-Jaša Tomić scurtează cu 30 de minute drumul până la Novi Sad, față de ruta „clasică”, prin vama Moravița. PTF Foeni este situat la 30 de kilometri de Timișoara. Se trece foarte rapid pe aici, deoarece, nefiind încă foarte cunoscut, nu este aglomerat deloc. În vama sârbească, doi câini toropiți de căldură sunt primele ființe vii pe care le-am văzut pe teritoriul țării vecine. Un polițist de frontieră bine-dispus, în șlapi(!) și cu țigara în gură, i-a alungat cu o mătură și o înjurătură.

Șlibovița este varianta sârbească a pălincii românești de prune. Mai slabă (40-45 de grade) dar mai aromată, șlibovița (šljivovica) nu este sută la sută specifică Voivodinei, unde la putere se află tăria distilată din mere, pere sau gutui. Totuși, veți găsi șliboviță în toate meniurile localurilor care se respectă.

#Danube #beach in #NoviSad #travel #travelgram #Serbia

A photo posted by cluj.travel (@cluj.travel) on

Ștrandul amenajat în Novi Sad de-a lungul Dunării este principalul loc de petrecere a timpului liber în al doilea cel mai mare oraș al Serbiei. Există o zonă cu plajă de nisip, șezlonguri, terase și cafenele, și una cu iarbă verde. Seara, zona devine spațiu de promenadă. Podul din imagine este reconstruit pe locul unuia bombardat de NATO în timpul conflictului din Kosovo.

A Serbian dinner #travel #travelgram #taste #food #balkans #Serbia #Vojvodina

A photo posted by cluj.travel (@cluj.travel) on

Printre cele mai căutate localuri din Voivodina sunt „salaš”-urile – foste gospodării tradiționale, transformate în spații de cazare și luat masa. În imagine, un antreu la o cină de la Salaš 137, un local aflat la 10 minute de Novi Sad. Persoanele înstărite rezervă o masă la un salaš pentru o zi întreagă de weekend, iar ceea ce urmează este un maraton culinar, cu numeroase feluri de mâncare, stropite din belșug cu băutură.

Palatul imperial din Sremska Mitrovica, anticul Sirmium, unul dintre cele mai importante orașe din Europa romană. În perioada Tetrahiei, când Imperiul Roman era condus de doi auguști secondați de doi cezari, Sirmium a fost una dintre cele patru capitale imperiale. Mai exact, reședința lui Galeriu, cezarul din partea estică a imperiului. Ruinele palatului sunt conservate sub o clădire special construită în acest scop. Majoritatea siturilor arheologice importante din Serbia au fost acoperite, pentru o mai bună conservare și valorificare turistică.

Zasavica este un model de dezvoltare ecoturistică. O mlaștină născută pe un braț închis al Savei, rezervația naturală Zasavica a fost luată în administrare din 1997 de un ONG. Acesta a populat zona cu specii rare de animale domestice, cum este măgarul balcanic sau porcul Mangalița. Produsele alimentare biologice și turismul ecologic alimentează industria turistică în zonă. Un camping de trei stele excelent amenajat și dotat întregește oferta.

https://instagram.com/p/31GtlowzDV/

Lăutarii țigani care interpretează melodii lente, triste, sunt de nelipsit de la o cină festivă. Ansambluri pestrițe, alcătuite din muzicieni înnăscuți, cu chipuri pitorești, dau un farmec unic ieșirilor nocturne în oraș. Muzicanții au repertorii bogate, din toată fosta Iugoslavie, plus țările vecine. „Ciocârlia” este piesa de bază, dacă li se cere să cânte o melodie românească.

Tisa este unul dintre cele trei mari râuri care străbat Voivodina. O plimbare cu o ambarcațiune turistică în aval și amonte de Kanjiža poate fi o bună soluție pentru o siestă tihnită.

Nota redacției: Articolul este primul dintr-un serial dedicat Voivodinei, realizat prin intermediul Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET), filiala Serbia, cu sprijinul Revistei „Sinteza”.