Bazil Assan: „În fața Piramidelor, impresiunea ce-o ai este grandioasă”

Bazill Assan, reprezentare artistică pe un timbru emis de Poșta Română

Bazill Assan, reprezentare artistică pe un timbru emis de Poșta Română

Industriașul Bazil Gh. Assan (1860-1918) a fost primul român care a făcut înconjurul lumii. Fiul lui Gheorghe Assan, cel care a construit prima moară cu aburi din România („Moara lui Assan” din București), în 1899, el a călătorit pe ruta București – Athena – Alexandria – Ceylon – Nagasaki – Tokyo – Yokohama – San Francisco – New York – Londra – București. Călătoria sa în jurul pământului a fost expusă în fața Societății Geografice Române și publicată în buletinul aceleiași instituții. Textul a fost preluat, parțial, în 1900, de „Ziarul călătoriilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat”. Reproducem în continuare episodul vizitei în Egipt a lui Assan, făcută de-a lungul acestei călătorii.

„Plecând din Athena, timpul insensibil devine mai cald, și, după două zile de navigațiune din ce în ce mai plăcută, ajung în clima de primăvară la Alexandria. Intrarea în port fiind cam periculoasă, vaporul nu poate acosta înainte de a se face bine ziuă și aceasta mi-a permis să asist, de pe bord, la un admirabil răsărit de soare, având ca orizont deșertul nisipos și siluetele feerice ale unei caravane de cămile. Asaltul pe care-l dau arabii spre a intra pe vapor, pentru a lua bagajele, este foarte original și numai bastonadele pot servi a intimida ofertele lor de servicii. Pașaport nu este necesar în Egipet și în nici o colonie engleză. O simplă carte de vizită e suficientă.

În Alexandria am făcut cunoștință cu flora tropicală: curmalii care dau aproape 100 kg fructe pe an, bananele sau fructele blestemate, numite astfel pentru că dau fructe fără nici o osteneală din partea omului, trestia de zahăr, pe care oamenii din popor o mănâncă în tot cursul zilei, iar sucul presat și amestecat cu esențe parfumate formează băutura favorită a pașalelor, bumbacul, care este pentru Egipet ceea ce este grâul pentru România.

Cele mai întrebuințate mijloace de transport în Egipet sunt măgarii și cămilele. Arabii bogați merg vecinic călare pe măgăruși împodobiți cu mărgele și monede, având între urechi părul tăiat și ridicat în formă de pompon. De gâtul măgarului este legată o pungă în care se găsesc versete din Coran și servă a păzi pe animal de accidente, boli, și de a nu fi deochiat de trecători. Cămilele sunt foarte caracteristice. N-am avut niciodată răul mării, dar dacă aș fi mers mai mult timp pe o cămilă, desigur că l-aș fi avut.

Cele 5 ore de drum de fier de la Alexandria la Cairo le petreci într-o prăfărie supărătoare, provenită din cauza pământului adus când Nilul se revarsă. Hotelurile în Cairo sunt foarte confortabile, adevărate hoteluri americane. Acolo este locul de întâlnire al englezilor și americanilor bogați. Sunt peste 20.000 de străini care vin să petreacă iarna în Egipet. (…)

Piramidele în jurul anului 1900

Piramidele în jurul anului 1900

La Cairo sunt multe curiozități de văzut. Se înțelege că piramidele din Gizeh sunt printre cele dintâi, de aceea prima mea preocupare a fost să le vizitez. Drumul este foarte animat; timp de o oră și jumătate de trăsură întâlnești mereu caravane de cămile, beduini, sudanezi, echipage elegante înaintea cărora fug doi negri cu costume bogate, cu picioarele goale și cu câte o lungă nuia de bambu în mână, spre a deschide drumul trăsurei. Întâlnești bicicliști, călăreți etc. (…)

În piramida lui Keops, cea mai mare dintre cele patru și care datează de 5.000 de ani, se poate pătrunde printr-un labirint de granit, făcut în scop ca să rătăcească și să împiedice intrarea în cavoul funerar. Granitul fiind așa de lucios și unele pasagii așa de strâmte, este necesar să fii ajutat de doi beduini pentru a ajunge la marea galerie. Acolo aerul este greu de respirat, nefiind nici un fel de ventilațiune și la lumina de magneziu vezi zburând deasupra capului sute de lilieci, care și-au ales domiciliul în acele întunecimi perpetue. (…) În fața piramidelor, impresiunea ce-o ai este grandioasă, și ar fi încă și mai imponentă dac-ai avea avea obiecte de comparațiune. Însă împrejurul lor nu este decât deșertul plan și nisipos, iar la orizont cursul liniștit al Nilului. Sfinxul, ca un guardian al piramidelor. Cu figura lui enormă îndreptată spre răsărit, pentru a saluta aparițiunea soarelui, este înconjurat de nisip și săpături se fac continuu pentru a-l degaja. (…)

Din Cairo am luat trenul pentru Ismailia, oraș situat la jumătatea canalului de Suez și fost reședință a marelui francez Ferdinand de Lesseps, pe timpul de 15 ani cât a durat tăierea istmului (…).

Canalul Suez, într-o carte poștală din 1911

Canalul Suez, într-o carte poștală din 1911

Canalul, care are 164 km lungime, este săpat într-un pământ nisipos și, din această cauză, întreținerea lui este costisitoare și dragagiul se face continuu cu mașine puternice. Canalul are, din 10 în 1o kilometri, garage pentru a primi vapoarele care vin dinspre Mare Roșie și care se așează la o parte, spre a deschide drumul celor care vin din sens contrar. O viteză mai mare de 8 kilometri pe oră nu este permisă pentru ca să nu se degradeze taluzurile nisipoase din cauza valurilor prea mari ce le-ar face vapoarele. În fiecare moment se poate judeca câte vapoare sunt angajate în canal și unde se găsesc ele, căci un funcționar aranjează niște vapoare în miniatură pe un plan al canalului în relief și fixează astfel, zi și noapte, pozițiunea vapoarelor după cum i se telegrafiază. Înainte de anul 1887, vapoarele puneau 36 ore pentru a trece canalul; acum, acest timp s-a scurtat la 18 ore, deoarece se navigă și noaptea cu lămpi electrice ce se instalează provizoriu pe fiecare vapor și care au reflectoare puternice.

Este ceva feeric a vedea noaptea aceste vapoare trecând. Pe mal se văd alergând, paralel cu vaporul, negrii care cer bacșiș, aruncându-se în apă după piesele de argint. La Suez și la Aden, această petrecere a călătorilor devine câteodată sinistră, când micul arab nu mai apare și când în locul lui se vede marea plină de sânge, ca o dovadă că a fost mâncat de rechini”