Fork&Cork, o călătorie în lumea gustului

Deschis în noiembrie 2012, restaurantul Fork&Cork a devenit deja un punct de interes pe harta gurmandă a Clujului.

Amplasat într-o zonă semicentrală liniștită a Clujului, unde tumultul de pe Bulevardul Titulescu lăsa loc liniștii zonei de case din Gheorgheni, Fork&Cork este împlinirea visului de o jumătate de viață a proprietarului, Gabriel Mărginean.

„De când mă știu am vrut să-mi deschid un restaurant. Am început să lucrez în domeniu la 16 ani, când am spălat vase la un restaurant din Cluj, în noaptea de Revelion”, povestește antreprenorul. Acum are 32 de ani iar jumătate dintre aceștia i-a petrecut învățând meserie, pas cu pas. „Am fost, pe rând, ospătar, șef de sală, apoi am trecut ca barman, și, mai apoi, manager de club și de restaurant”, mai spune Gabriel.

Pasul următor era logic – deschiderea propriei afaceri. Așa s-a născut Fork&Cork. Amenajarea restaurantului a fost realizat după planurile designerului Genoveva Hossu. Ambientul calm, cald, care inspiră serenitate și invită la clipe de răgaz este unul dintre punctele forte ale restaurantului.

„Dacă ar fi să definesc Fork&Cork în trei cuvinte, acestea ar fi «gustos», «cald» și «elevat». Am vrut să creăm un spațiu în primul rând primitor, cald, unde să te simți bine. Lumina este gândită în acest sens, muzica ambientală, la fel“, explică antreprenorul.

[maxgallery id=”18580″]
O galerie foto cu câteva dintre cele mai delicioase preparate de la Fork&Cork

La fel de importantă ca ambientul este calitatea bucătăriei. „În general, căutăm pe cei care apreciază o mâncare gătită corespunzător. Sunt oameni cu pretenții mai sus de medie, de aceea am și apelat la un bucătar, Radu Dondoș, care a lucrat foarte mult în străinătate, în Londra și în SUA și este racordat la pretențiile de acolo”, mai spune proprietarul restaurantului.

[stextbox id=”info” caption=”Un Revelion rafinat la Fork&Cork” float=”true” width=”300″]Fork&Cork organizează o masă festivă de Revelion, cu feluri de mâncare special gătite și gândite pentru această ocazie. Meniul include, la aperitiv, terina din piept de rață și mușchiuleț de porc, salată berlineză de vită Angus, creveți Rosemary cu Rucola pe flat bread, aperitivul cald este pave de somon pe brondae de șalău, felul principal este duo de mușchiuleț de porc și piept de curcan cu sos Bordelaise și unt de cimbru, servit cu varză de Bruxelles în crustă de cartofi. Desertul va consta din tort de ciocolată albă cu alune de pădure și sos de fructe. În plus, cei care aleg să petreacă noaptea dintre ani al Fork&Cork, vor avea la dispoziție un bufet de brânzeturi nobile și unul de fructe. Masa beneficiază de un open bar generos. Puteți rezerva locuri la 0264.282.353.[/stextbox]În scurt timp, restaurantul și-a câștigat o serie de clienți permanenți. „Sunt oameni cunoscători în domeniul culinar, care revin constant și ne apreciază. Ei sunt confirmarea faptului că facem o treabă bună”, mai spune Gabriel Mărginean.

În lista de meniu se regăsesc delicatese precum somon tartar cu tapenade de măsline, caviar de vinete cu chivas și roșii cherry, supă cremă de broccoli cu gorgonzola, supă clară de găină cu tăiței și gălbiori, mușchi de vită Angus cu capere, doradă la cuptor, midii cu lapte de cocos și lemon grass etc.

Felurile de mâncare rafinate sunt completate de o carte de vinuri care conține 60 de soiuri, preponderent românești. De fapt, întregul concept dine&wine al restaurantului, în care vinul completează și desăvârșește experiența gustativă, se regăsește în chiar numele Fork&Cork (furculiță&dop de plută). „Am vrut să facem încă din capul locului asocierea dintre mâncare și vin, pe care românii obișnuiau să o facă în perioada interbelică și încep să o facă din nou acum”, spune proprietarul.

Fork&Cork are o capacitate de 70 de persoane în salonul de la nivelul I, și dispune de un salon privat, de 20 de persoane, la parter. În timpul sezonului cald funcționează și o cochetă grădină de vară. Adresa este Str. Mihai Veliciu nr.63. Rezervări la 0264.282.353.