Dimitrie Bolintineanu, turist „țepuit” la Piramidele din Egipt

Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu

În 1854, poetul Dimitrie Bolintineanu, aflat în exil la Constantinopole, pornea într-un lung periplu prin Orientul Mijlociu, ajungând să fie unul dintre primii călători români care vedeau Piramidele, ba mai mult, să urce în vârful Marii Piramide a lui Kheops.

Tras-împins, la propriu, de ghizii de ocazie, Bolintineanu ajunge să urce aproape fără voie pe Piramida lui Kheops, iar în interiorul acesteia este lăsat în beznă până își plătește întoarcerea la lumina zilei.

Jurnalul său de călătorie, înțesat de texte preluate din alți călători, sau din savanți care au studiat istoria locurilor văzute, ascunde printre frazele greoaie câteva relatări pline de prospețime despre moda turistică a vremii, printre care și „țepele” pe care le primeau călătorii de la localnici.

Iată cum își descrie Bolintineanu călătoria la Piramide, în volumul „Călătorii în Palestina și Egipt”, apărut în 1855 la Iași:

„Cu cât ne apropiam de dealul pe care piramidele sunt zidite, în loc să ni se arate mai mari, ni se păreau că se micșorau. O mulțime de arabi felahi, ce întâlnirăm, se luară după noi, ca să ne serve de ciceroni (ghizi turistici – n.r.), sau să ne ajute a ne urca în vârful piramidei celei mari. Ei au învățat, de la călătorii străini ce vin aici, toate limbile ce i-au auzit vorbind. Astfel ne vorbiră în limba franceză, italiană, germană și engleză, destul de rău, dar se făceau că înțeleg. Acești oameni sunt plini de vioiciune și de inteligență, păcat numai că nu putem zice tot astfel și despre onestitatea caracterului lor.

Ne urcarăm pe coasta dealului. Numai la picioarele piramidelor văzurăm, ca printr-un efect magic, cât erau de mari și majestoase. (…)

Cel întâi loc către care ne îndreptarăm fu fața de la nord către intrare. Pe această față călătorii se urcă în vârful marei piramide. Treizeci de arabi cel puțin ne încungiurau, învitându-ne să ne urcăm în vârful ei. Suirea, deși este grea, dar nu e cu pericol, din cauză că te țin arabii ce se urcă cu tine. Noi ne urcarăm mai mult ca să nu trecem de fricoși, decât de plăcere: căci era o căldură nesuferită, și soarele era foarte arzător. Dacă niscariva oameni cu minte și cari nu se află sub înrâurirea maniei călătorilor ne-ar fi văzut agățându-ne ca mâțele din piatră în piatră, pe astfel de mare căldură, ne-ar fi crezut nebuni. Șase oameni puseră repede mâna pe mine; doi mă țineau de mâini, doi de mijloc, doi de picioare. Eu nu atingeam de pietre decât câteodată, ci zburam, rădicat în brațele nervoase ale acesttor sălbatici. Soții mei mă urmară. Nu departe de vârf se află în colțul despre nord nord al piramidei o scobitură. Șezurăm aici să ne odihnim. Panta piramidei ni se părea lunecoasă și depărtarea de la pământ ne da amețeli (…).

 

Piramidele în 1862

Piramidele în 1862

Pe vârful piramidei, unde pot să șază câteva persoane, toți călătorii ce se urcă aici scriu numele lor. Dar fiindcă nu a mai rămas vacant, spre a se scri, călătorii cei mai noi șterg numele celor mai vechi și scriu în locu-le pe ale lor. Vederea, de aici, peste câmpii, este desfătătoare. La o parte apare valea Cairului cu satele și cetatea, pe altă parte deșertul, această mare cu valuri mișcătoare de nisip. Dar nu puturăm să ne bucurăm în pace de această privire, căci arabii ne cerură bacșișul înainte de a ne coborî, amenințându-ne că de nu îl vom da acolo, ei ne lasă și să coboară singuri. Această tâlhărie atâta ne supără, încât lăsându-i aici începurăm să ne coborâm singuri. Ei, văzând aceasta, ne ieșiră înainte; astădată se luară cu noi prin rugăciuni. Ca să scăpă, de atâtea cereri, le darăm un ban de zece franci, pentru care nu fură mulțumiți. (…) Ne coborârăm la locul întrărei în piramidă, de unde am fost plecat.

Arabii ne invitară să vizităm înăuntrul piramidei. Temându-ne să nu se repete aici cererea amenințătoare ce făcuseră pe vârful piramidei, noi ne îndoirăm; dar aflându-ne aproape de întrare, puseră mâna pe noi, ne împinseră înăuntru și iată-ne coborând în piramidă fără voia noastră.

Galeria ce duce în piramidă este de trei picioare, cinci degete de lărgime și tot atâta de înălțime; te cobori aici, la o înclinație de douăzeci și șase trepte, într-o lungime de nouăzeci și cinci de picioare; de aici apuci altă galerie de o sută douăsprezece picioare, dare pe acestea te urci. La puntul unde întâia galerie se unește cu a doua, este un cadru de granit. Din a doua galerie intri într-un canal, de unde te urci până la margine-i și afli un loc, unde te odihnești. La dreapta a fost orificiul unui puț foarte adânc, tăiat în piatră și sucit. Aici începe un pasagiu orizontal și lung de o sută șaptezeci de picioare; acest pasagiu te duce în camera numită a reginei. Camera aceasta este de șaptesprezece picioare de lungă și șaisprezece de largă. Spre partea orientală se vede o scobitură mică.

De aici te înturni înapoi și te duci prin altă galerie ce merge spre centrul piramidei, coborând. De aici intri pe altă galerie în camera regelui. Această cameră este de treizeci și două de picioare de lărgime și lungime și șasesprezece de înălțime. La dreapta, întrând, văzurăm un cosciug de granit roșatec, fără coperământ și deșert, ce se zice că a fost acela al regelui, autorul piramidei. (…) Arabii ne supărară și aici cu bacșișul lor. Văzând că nu le dăm nimica, stinseră luminările și rămaserăm prin întunerec: trebui să le dăm, și numai astfel aprinseră luminele și puturăm ieși. (…)

Sfinxul, în anii 1880

Sfinxul, în anii 1880

Un lucru nu mai puțin curios decât piramidele este sfinxul cel mare. Se află aproape de piramida cea mare spre est, tăiat din stâncă de piatră. Sfinxul era la egipteni o ficție desemnată cu corpul de vită și capul de om. (…) Sfinxul era înainte îngropat cu totul, în nisipul ce de atâția secoli vânturile grămădiră împregiurul lui; numai capul era încă afară. (…) Fizionomia-i seamănă unui negru; fața buhăită, ochii îmflați, dar dulci, nasul strivit, buza largă etc.

Aici ne preîmblarăm două oare prin sânul mormintelor suterane. Oriunde se lasă ochii, se lasă pe multele săpături, unde locuitorii țării și călătorii streini au săpat, ca să afle lucruri interesante. (…)

Noi trecurăm ziua la umbra ce aflarăm în dosul capului acelui mare sfinx. Aici făcurăm și o gustare din provizii ce luaserăm cu noi. De aici puturăm observa că corpul sfinxului este crăpat pe la mijloc și crăpătura este atât de largă, încât un om nu o poate sări.”