Dacă e marți, e Huedin

Fotografii de Vakarcs Loránd

În fiecare marți dimineață, la Huedin e mare târg mare. Pentru jumătate de zi, micuțul oraș se dilată sub presiunea târgoveților veniți din toate colțurile Transilvaniei. Un iarmaroc întortocheat, întins pe două hectare, în care conviețuiesc labirintic mărfuri tradiționale și produse chinezești, șlapi de plastic și furci de lemn pentru întors fânul, mititei la grătar și moriști multicolore de plastic, nu departe de taraba cu boia făcută în casă sau pătura pe care se încinge la soare un televizor second-hand. Este o curte a miracolelor pentru cei care vor să vadă pe viu ce înseamnă comerțul balcanic. Și, cum de la Bregovic și Kusturica încoace mai tot ce e balcanic e „cool”, târgul din Huedin a ajuns să fie  vizitat de călători din Occident.

Zona de târg începe de pe o stradă care pleacă din piața centrală a Huedinului („Hodin”, cum îl alintă localnicii). Nu vă lăsați dezamăgiți de prima impresie, cea de bazar al hainelor de duzină, scoase la vânzare, tarabă după tarabă, pe o stradă lungă de aproape 800 de metri. Senzația de kitsch e spulberată de apariția a trei bătrânele care vând plase de rafie. La cei 70 de ani ai săi, tanti Ana a coborât de la Mănăstireni, însoțită de două colege de „breaslă”, toate cu câte un șirag de plase pe fiecare antebraț și o pălărie de vară pe cap. Cer cinci sau șase lei pe bucată, dar lasă și la trei, numai să vândă marfa. „De când au apărut astea de plastic nu vindem mai nimic”, se lamentează tanti Ana. Doi pași mai încolo, una dintre suratele ei reușește să vândă o plasă, unei doamne care are nevoie de ea la cules de ciuperci.

Un posibil client testează canapelele lui Ionel Bulei din Prundu Bârgăului

Tripleta de precupețe conservatoare din Mănăstireni contrastează puternic cu un antreprenor de tip nou, aflat la câțiva metri mai încolo. Venit de la Satu Mare,  Ștefan Mateșan face integrame în timp ce sparge între dinți cu o iscusință uluitoare semințe de floarea soarelui. Furgoneta albastră cu care a sosit la Huedin e înconjurată de covoarele și covorașele de toate dimensiunile pe care le vinde. Dar mai mult nu le vinde. „Din 1993 mă ocup cu asta, da’ mă las. De patru ani numa’ în jos mere. Am datorii la furnizori și oamenii nu mai au bani să cumpere”, spune sătmăreanul.

Taraba lui mobilă e flancată de un râșcan venit la piață cu cartofi, după care urmează alt negustor în suferință, Ionel Bulei (50 de ani), din Prundu Bârgăului. Face parte dintr-o rasă pe cale de dispariție – vânzătorul bistrițean de canapele. Istoria glorioasă a acestor obiecte de mobilier, nelipsite în anii 90 din niciun apartament de închiriat din Cluj, se apropie de sfârșit, iar eventuala deschidere a unui magazin IKEA în capitala Transilvaniei va echivala cu extincția. „Nici gratis nu le mai ia lumea. Trăbă să ne lăsăm de meserie”, oftează târgovețul. Sub presiunea crizei din sistem, cere 380 de lei pe canapea, dar o dă și sub 300.

Mai norocos e comerciantul de vizavi, Daniel Cristea (37 de ani), din Gilău, care are cu totul și cu totul alt profil: vinde pui de curcă, la 25 de lei bucata. Nu se plânge de vad și spune că în zilele bune a dat și 100 de pui.

Aurel Vâtcă a venit să vândă boia de la Pâncota, județul Arad

Târgul se întinde pe cinci-șase străzi, care înconjoară din trei părți „nucleul dur”, format dintr-o hală agroalimentară acoperită, o zonă cu tarabe de mititei și plăcinte și o piață agro-alimentară în aer liber. Un apendice al târgului se prelungește pe o stradă neasfaltată, acoperită de crengile copacilor care cresc peste garduri. Aici e „zona gri”, cu haine second-hand, și, mai încolo, cu diverse obiecte de ocazie, printre care și o grămadă – la propriu – de ochelari de vedere, gata purtați. Un târg de vechituri miniatural, pentru amatorii de chilipiruri, despre a căror proveniență e mai bine să nu întrebi.

Administratorul pieței, Vincze Csaba, își cunoaște pe de rost fieful: „Sunt cam 120 de vânzători cu contracte, 80 de mici producători agricoli, 40 de comercianți de obiecte de ocazie și cam 30 de obiecte de manufactură”. Asta înseamnă un total de 270 de vânzători, înșirați pe două hectare de târg.

În zona „food-court”, mâncarea prăjită la grătar este servită în condiții îndoielnice, dar cu zâmbetul pe buze. Costă 2,5 lei un mic suculent, cu pâinea și muștarul incluse. Se face, însă, și comerț, printre grătare – mai o jucărie chinezească de plastic, mai o pălărie de vară sau niscaive curele. Viorica Lingurar (45 de ani), vinde însă ceva deosebit – măturoaie din mesteacăn, 100% eco și biodegradabile.  „Tai ramurile de pe mesteceni, apoi le rândui una lânga alta și le strâng cu coajă de alun sau cu răchită”, deslușește ea. A venit din Fildu de Sus și vinde cu cinci lei măturoiul, preț la care a dat trei bucăți într-o oră.

Nicole (stânga) și Dorothy (dreapta) găsesc târgul din Huedin ca fiind „fascinant”

Târgul de la Huedin se ține de sute de ani, fiind pomenit și de umanistul Nicolae Olahus în scrierile sale. Prin vechimea sa a ajuns o parte din patrimoniul sufletesc al Transilvaniei. „Vin aici locuitori din 20 de comune din jurul Huedinului, se întâlnesc, stau de vorbă, socializează. Este o punte care se leagă săptămână de săptămână  între români și unguri, negustori și agricultori, orășeni și țărani”, explică profesorul de istorie Horia Matiș, unul dintre autorii monografiei Huedinului.

Pierdute pe undeva prin geografia complexă a pieței, două tinere au căzut din altă lume. Cu coafuri fistichii și piercinguri, bruneta Nicole (21 de ani), din Statele Unite, și roșcata Dorothy (23 de ani ), din Anglia, și-ar găsi mai degrabă locul într-o trupă de punk decât în piața de marți din Huedin. Ambele predau engleza în Budapesta și acum fac voluntariat pentru o fermă ecologică din Domoș. Fiind marți, au venit la târg, ca toți localnicii. „Ceea ce e aici e mult diferit de o piață din Anglia. Este greu să compari. Totul este mult mai ieftin aici și cred că nu se găsesc la fel de multe prostii ca în Anglia”, spune Dorothy. Cel mai mult din târg le-au plăcut precupețele din piața agro-alimentară venite cu legume. La polul opus, marfa de duzină vândută în cantități mari.

Nicole este fascinată de autenticitatea târgului și spune chiar că nu este „îndeajuns de balcanic” pentru gustul ei, iar Dorothy conchide: „este diferit, dar este frumos”.