Cluj și Turda în 1661, văzute de marele călător Evlia Celebi

evlia celebi

Evlia Celebi

Turcul Evlia Celebi a fost unul dintre marii călători ai lumii, de la apusul Evului Mediului. În a doua jumătate a anilor 1600, cu două sute de ani înainte de apariția primelor ghiduri de călătorie și a noțiunii de turism, Celebi a străbătut de-a curmezișul Balcanii, bătând la pas cele trei țări române, pentru a ajunge în Polonia, Ucraina și Crimeea, mai apoi în Anatolia și prin tot Orientul Mijlociu, până la Mecca și Medina, dar și în Egipt și Sudan. A ajuns cu siguranță până la Viena și, spune el, a cutreierat Europa Occidentală până în Scandinavia, însă aceste ultime isprăvi sunt puse sub semnul întrebării de exegeții operei sale.

Evlia Celebi și-a descris călătoriile în zece volume, intitulate „Seyahatname” (Carte de călătorii). În 1661 el a vizitat de mai multe ori Clujul și Turda, în timp ce îl însoțea pe vizirul Köse-Ali pașa în campaniile duse împotriva principelui transilvan Ioan Kemény.

În acea perioadă Clujul se afla deja pe panta declinului care avea să îl transforme din „orașul comoară” din secolul al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea în „orașul cerșetor”, de la începutul secolului al XVIII-lea. Luptele dintre otomani și austrieci pentru supremația în Ardeal și câteva răbufniri ale ciumei aveau să ruineze orașul. Totuși, în timpul vizitelor lui Celebi, Clujul era încă o cetate puternică, capabilă să ofere protecție pentru populația din jur, cu o serie de biserici și mănăstiri care stârnesc admirația călătorului. Înaintea Clujului, Celebi vizitează și Salina Turda, pe care o descrie ca fiind „o minune a lumii”.

Iată ce scrie marele călător turc despre cele două orașe, potrivit traducerii cuprinse în „Călători străini despre țările române” (vol. VI) :

Orașul Turda. Se află sub stăpânirea craiului Ardealului, dar formează un district deosebit, care produce venituri cât vistieria egipteană. Din acest oraș se duce sare la toate cetățile din serhat (hotar – n.r.) și în alte ținuturi. Locuitorii lui sunt toți sărari. Cine n-a văzut ocnele de sare de aici înseamnă că n-a văzut încă ceea ce e o minune în lume, pentru că acestea sunt niște subterane înfiorătoare și primejdioase. Fiecare ocnă este o groapă care ajunge în adâncurile pământului, până în fundul iadului, și, ferească Allah, cei din poporul lui Mahomed sunt băgați în aceste ocne, dacă ajung în robie; nu mai este putință de scăpare.

În locul acesta, stâncile de sare sunt îngrămădite ca niște dealuri, iar caii, catârii și cămilele, boii și oile ostașilor au mâncat și au lins sarea aceasta cu multă plăcere. Asemenea ocne de sare se găsesc numai în două locuri în toată lumea aceasta; unul este Turda aceasta din Ardeal și al doilea este Ocna (Ocnele Mari – n.r.) din Țara Românească. În alte țări, sarea se scoate din lacuri și din mare. Sarea zisă „Hadji Bektaș Veli” (numele unei căpetenii de ieniceri – n.r.) este ca o piatră de cristal, pe când sarea din Țara Românească și cea de la Turda formează stânci de mărimea elefantului.

În apropierea acestei ocne de la Turda din Ardeal se află un oraș mare ale cărui grădini și vii și clădiri publice erau atât de frumoase încât semăna cu grădina Irem. (…)

Clujul în secolul al XVII - lea gravură după un desen de Ian Peeters, tipărit la Anvers, sfârşitul secolului XVII

Clujul în secolul al XVII-lea, gravură după un desen de Ian Peeters. Anvers, sfârşitul secolului XVII

Cetatea Clujului este o construcție puternică, în formă de pătrat, așezată la poalele unui deal cu vii, având circumferința de patru mii de pași. Este o cetate cu un  zid simplu, cu patruzeci de tunuri și cu patru porți, precum și cu șanț. Cetatea are și întărituri în partea de apus, unde se află una din porți. Spre poarta aceasta se găsește o moară de apă. La răsărit, se află poarta dinspre oraș, iar la miazăzi este poarta Cimitirului; în partea aceasta șanțul nu e adânc. Toată lumea, intrând în cetate, a vizitat-o și a făcut negoț. Atunci, am intrat și eu, umilul de mine, și am privit-o. Are unsprezece mănăstiri frumoase și toate au clopotnițe înalte în formă de chiparos și sunt  acoperite cu cositor, ca argintul, cu bronz sau cu tablă. Pe cupola fiecărei biserici se află cruci aurite de mărimea omului; pe lângă biserici se găsesc și case preoțești, ce servesc pentru școli, ca medresele. Se mai găsesc și case de negoț, târguri și bazaruri. Numai femeile cumpără și vând; bărbații lor se îndeletnicesc și ei cu unele treburi.

De teama oștirii islamice, locuitorii satelor din împrejurimi au venit în cetate și era atâta lume, că nu găseai nicio palmă de loc unde să calci. Se mai aflau aici, gata echipați, și patru mii de ostași. Orașul are o climă foarte bună. După ce am vizitat totul, ne-am întors la ordie (oaste – n.r.) cu însoțitorii noștri.