Orașul văzut de sus: Turnul Bisericii „Sf. Mihail” vs. Pummerin

Între Viena și Cluj, distanța e mare, mai mult la figurat, decât la propriu. Să încerci o comparație între cele două orașe este riscant. Dar, fiindcă metropola austriacă este, din mai multe rațiuni, o capitală-model pentru foarte mulți clujeni, am considerat oportun să publicăm o comparație între două puncte de vârf ale celor două orașe, realizată de colaboratorul cluj.travel Mirel Matyas. Este vorba, pe de o parte, de ascensiunea în turnul Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca și, pe de alta, de ascensiunea în turnul Pummerin al Catedralei Sfântul Ștefan din Viena. (Redacția) 

Acoperișul bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca

Acoperișul bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca

Acoperișul  catedralei Sf. Ștefan Viena

Acoperișul catedralei Sf. Ștefan Viena

Nu de mult timp, turiștilor le este permis accesul în turnul bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Turnul de factură neogotică, lipit de latura nordică a bisericii, este cunoscut ca fiind cea mai înaltă turlă de biserică din România. Construit în perioada 1837-1860, turnul actual l-a înlocuit pe cel baroc construit în 1744 și demolat în 1763, după un cutremur. Inițial, impunătoarea biserică din inima Transilvaniei a fost proiectată cu două turnuri pentru fațada principală, după modelul catedralei Sfânta Elisabeta din Košice-Slovacia, însă nu a fost construit decât turnul de nord-vest între anii 1511-1543.

Catedrala SF Ștefan din Viena datează din 1147 și are două turnuri pe fațada principală și alte două turnuri laterale inegale. Turnul sudic se numește Hochturn și este cel mai înalt, iar turnul nordic poartă denumirea de Pummerin de la celebrul clopot de 20 de tone realizat din 100 de ghiulele capturate de la turci în urma asediului eșuat asupra Vienei din 1683. Clopotul este folosit doar la ocazii speciale. Ambele turnuri laterale sunt accesibile turiștilor, în turnul sudic trebuie să urci cele 343 de trepte în timp ce în turnul nordic accesul se face atât prin intermediul treptelor cât și prin intermediul unui lift.

La Viena, prețul unui bilet ce asigură accesul în turn este de 3,5 euro/ adult pentru turnul sudic și 4,5 euro/ adult pentru turnul nordic. Comparativ, la Cluj, un adult plătește doar 5 lei pentru a urca în turnul bisericii. Desigur și condițiile sunt diferite. La Cluj, odată cu biletul de intrare primești și un număr de telefon al singurei persoane ce răspunde atât de turn cât și de magazinul cu articole bisericești de la intrare. Acesta face naveta între magazin și turn, de câte ori un grup de turiști vrea să urce. Închide ușa în urma lor și când turiștii coboară este sunat să deschidă.

Lapidariul din turnul clujean

Lapidariul din turnul clujean

Panou informativ în turnul Pummerin

Panou informativ în turnul Pummerin

Ascensiunea în turnul bisericii clujene este o adevărată aventură. La început, scara de lemn te duce până la prima platformă, unde te trezești în spatele uneia dintre ferestrele cu vitralii. O mulțime de pietre de factură gotică, desprinse din biserică de-a lungul anilor, sunt aruncate de-a valma într-un colț sau sunt aranjate frumos în suporți de metal pe un perete. Parcă ai fi în lapidariul unui muzeu – probabil că asta a fost și intenția celor care s-au gândit să amenajeje această miniexpoziție. De pe un panou din 1961 îți surâd tovărășește 10 bărbați „fruntași la șantierele de restaurări monumente istorice”. Un înger zace pe jos, „pictat” de mizerie de porumbei. De fapt, totul în jur poartă aceste „însemne” ale porumbeilor. Două altare de lemn completează tabloul. De aici, ascensiunea continuă prin intermediul unei scări de lemn, destul de solide. Sunt în total aproximativ 160 de trepte până la platforma unde sunt clopotele. Deși nu pare o ascensiune periculoasă, existând și o balustradă, totuși persistă un sentiment de nesiguranță în special din cauza porumbeilor care se aud zburând deasupra. La următoarea platformă, alte fragmente de altar. O ușă de lemn întredeschisă dublată de o alta de metal, dă spre podul de deasupra navei centrale a bisericii. Nimic deosebit, doar grinzile ce susțin acoperișul. Un spațiu nefolosit și neprimitor.

Platforma care adăpostește clopotele, patru la număr, având inscripții în maghiară și latină, poartă la tot pasul omniprezentele urme lăsate de porumbei, iar pereții sunt scrijeliți și mâzgăliți cu tot felul de inscripții, unele devenite deja „istorice” datorită vechimii lor. Aici te poți plimba printre clopote, le poți atinge. În schimb la Viena, clopotul Pummerin este protejat de un grilaj, turiștii nu au cum să-l atingă. Desigur, pereții nu sunt scrijeliți iar porumbeii… parcă nici n-ar exista. Acolo, totul este curat, bine întreținut.

Panorama asupra Clujului

Panorama asupra Clujului

Panorama asupra Vienei

Panorama asupra Vienei

Și platformele ce asigură o panoramă deosebită asupra celor două orașe sunt diferite. Dacă la Cluj platforma este îngustă, având o lățime ce variază între 50 centimetri și un metru fiind protejată de o balustradă solidă de metal, la Viena platforma este generoasă, protejată de un grilaj ce trece pe deasupra turiștilor. Ai impresia că te afli într-o cușcă dar sentimentul de siguranță este deplin.

Panorama asupra celor două orașe este greu de descris în cuvinte. Imaginea asupra orașului de pe Someș este fantastică. Toate bisericile din zona centrală sunt vizibile, turlele lor zvelte se ridică mult peste celelalte clădiri. Singura parte în care nu vezi clădirile este cea spre Piața Unirii, acoperișul bisericii te împiedică să vezi Piața Unirii dar și clădirea ce adăpostește Librăria Universității.

La Viena, orașul se vede până departe, dincolo de Dunăre. Și aici se disting turlele bisericilor importante ale orașului, dar și blocurile-turn de oțel și sticlă de la orizont. Chiar și roata mare din Parcul Prater se distinge la orizont. Și aici privirea îți este la un moment dat obturată de acoperișul catedralei, însă motivele geometrice ale țiglelor și cromatica acestora constituie o atracție în sine. Există și două steme, a Austriei și a Vienei, realizate din coloritul diferit al țiglelor. Dacă la Cluj un turist care nu cunoaște orașul nu are cum să identifice clădirile pe care le vede, la Viena există în fiecare direcție câte un panou ce reproduce fidel imaginea pe care turistul o vede, panou pe care sunt trecute denumirile obiectivelor și înălțimea acestora.

La calitatea aerului, însă, Clujul câștigă detașat: aerul curat de pe Someș nu se compară cu mirosul neplăcut emanat de caii prinși la caleștile ce-și au ”parcarea” jos lângă turnul vienez.

Un alt aspect ce merită semnalat este modul în care cele două orașe au rezolvat problema parcării. Dacă la Cluj, pe latura nordică a bisericii Sfântul Mihail se găsește o parcare aglomerată, și întreaga Piață a Unirii pare un uriaș sens giratoriu, la Viena, în jurul catedralei Stephansdom zona este pietonală și există o parcare subterană.

Parcarea din Piața Unirii

Parcarea din Piața Unirii

Intrarea în parcarea subterană din Stephanplatz

Intrarea în parcarea subterană din Stephansplatz

La Cluj, te poți aventura și mai sus de această platformă. Scările de lemn, din ce în ce mai murdare de excremente de proumbei te duc până la mecanismul ceasului. Aici patru axe duc la cele patru cadrane de pe fiecare latură a turnului. Este o imagine frumoasă a orașului și a limbilor acelor ceasornicului. Dincolo de acestă platformă riscul de accidente crește considerabil. Scara continuă să urce, dar, prin semiobscuritate, abia dacă mai distingi ceva.

La Viena, accesul turiștilor este limitat la platforma de belvedere. Turiștii sunt în siguranță, nu au unde să se aventureze. La coborâre, pot folosi din nou liftul, care, în câteva minute, îi va duce la nivelul solului. La Cluj însă, la coborâre, te trezești în fața porții închise și îți aduci aminte că trebuie să suni să te descuie. Ai ajuns cu picioarele pe pământ 🙂