„Camera secretelor” de la castelul din Răscruci

Ascuns vederii de un zid gri-monoton și de o vegetație densă care crește alandala, castelul familiei Bánffy din satul Răscruci își deschide porțile ruginite pentru turiști doar în cazuri rarisime, când vreun excentric cere aprobarea de a-l vizita.  „Sigur că îl puteți vizita, dar știți că acesta e în Răscruci… nu e Castelul Bánffy din Bonțida?”, se asigură vocea de la secretariatul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat Cluj. Această instituție, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, este cea care gestionează edificiul și, implicit, își dă acordul pentru vizitarea lui.

Reședința din Răscruci a celebrei familii nobiliare este situată aproape simetric peste Someș față de mult mai mediatizatul Castel Bánffy din Bonțida. În plus față de „ruda bogată” din Bonțida, castelul din Răscruci are amplasamentul, cu deschidere la DN 1C, pe ruta Cluj-Gherla, și starea de conservare, incomparabil mai bună.

Cu toate acestea, edificiul este cvasi-necunoscut publicului larg și, de aceea, sosirea unui turist singuratic îl face să ridice din sprâncene pe domnul Csengeri Arpad, zis Arpi, paznicul monumentului. „Știți să fie cineva care vrea să îi dea ceva conotație? Că e păcat să rămână așa, fără nicio conotație”, întreabă paznicul, de la bun început. Nu mânuirea neologismelor este punctul său forte, ci bunăvoința cu care își deșartă sacul de povești despre castel.

Fațada neoclasică a castelului

Fațada neoclasică a castelului

Intrarea principală, străjuită de coloane și flancată de două scări monumentale, este orientată nu spre drumul mare ci spre parcul castelului și, dincolo de el, peste Someș, spre domeniul de la Bonțida. Acum însă, nicio trasură nu mai trage în fața colonadei de inspirație clasică, iar accesul se face printr-o ușă din dos, la propriu.

Pereți coșcoviți, uși zăbrelite, mobilier sărăcăcios, toate înecate într-un aer veșted și prăfos, filtrat de geamuri murdare. Imaginile decepționante sunt spulberate brusc de apariția unui atlant frumos sculptat, care susține tavanul, în încăpătorul atrium de la etaj. Vizavi de el, un atlant geamăn îl ajută, în aceeași atitudine de efort.

Tavanul casetat al încăperii este sculptat în lemn, la fel ca și balustrada scării monumentale ce coboară spre salonul de vânătoare al castelului, situat la parter. Alte balustrade de lemn încadrează spațiul pătrat deschis prin care comunică atriumul de la etaj cu salonul de la parter.

Salonul de vânătoare, cu un șemineu impresionant

Salonul de vânătoare, cu un șemineu impresionant

Magnificul salon de vânătoare, de inspirație renascentistă, a păstrat intacți pereții sculptați în lemn. Detaliile celor două basoreliefuri din salon, reprezentând o vulpe și un iepure, sunt greu de distins în semiobscuritate – instalația electrică a castelului este temporar dezafectată. Un șemineu de dimensiuni monumentale și o sobă de teracotă originală, de asemenea de mari dimensiuni, arată că stăpânii castelului nu se zgârceau cu lemnele de foc. „Aici îs toate pădurile Răscruciului, de-aia nu avem noi păduri”, oftează domnul Arpi.

Încăperea a fost scena unui episod tragic, petrecut în urmă cu ani de zile, când un copil de la școala ajutătoare care funcționa aici a căzut din pod și, trecând prin spațiul deschis de la etajul I, s-a zdrobit de podeaua salonului.

Atriumul cu atlanți de la etaj

Atriumul cu atlanți de la etaj

Camera de vânătoare este situată în spatele salonului mare al castelului, care acum este nevizitabil, acolo fiind depozitate diverse efecte ale școlii ajutătoare. Conform obiceiurilor vremii, aici se retrăgeau după o masă copioasă bărbații, la o șuetă despre politică, afaceri și, evident, vânătoare.  Femeile rămâneau în salonul mare, tipic renascentist, cu pereţii îmbrăcaţi în lemn și cu tavan casetat, din lemn, sculptat cu blazonul şi genealogia familiei Bánffy.

Castelul era altădată înconjurat de un parc cu fântână arteziană și lac artificial, din care nu a mai rămas mai nimic de vizitat, ierburile cresc peste heleșteu, vechiul porumbar e amintire, iar arteziana e năpădită de buruieni – un domeniu de vis pentru Papură-Vodă.

La plecare, domnul Arpi rămâne în fața porții ruginite, castelan stingher în așteptarea celor care vor da o „conotație” domeniului său.

Edificiul se află pe lista obiectivelor turistice promovate prin proiectul „Clujul – peisaj cultural”, care beneficiază de finanțare europeană. De asemenea, Consiliul Județean Cluj a anunțat că intenționează să valorifice domeniul de la Răscruci, căutând în acest scop un partener privat. Mai multe detalii despre arhitectura și istoria castelului aici.