Călător clujean în marea favelă din Rio

179 de orașe vizitate, din 38 de țări, de pe patru continente, fără a pune la socoteală România. În total, cam 24 la sută din lumea asta mare a văzut-o clujeanul Daniel Homorodean, manager în IT cu normă întreagă și globe-trotter, în timpul liber.

Daniel (34 de ani), un clujean cu ochii vii, un zâmbet reținut și o barbă îngrijită, care îi dă un aer prea serios, tocmai s-a întors dintr-o excursie în Brazilia. Să ne înțelegem: nu e tipul de om care să se prăjească la soare pe plaja Copacabana, sorbind un cocktail cu gheață, sau să se tragă în chip cu statuia lui Iisus din Rio de Janeiro și apoi să urce poza pe Facebook. Asta fac turiștii de duzină. Or, Daniel este un călător.

Daniel Homorodean

Daniel Homorodean

Cea mai recentă călătorie l-a purtat pe un tărâm fabulos, pe unde acum câteva sute de ani europenii încercau să dibuie Eldorado. „Totul a început de la o ofertă pe care nu  o puteam rata: 250 de euro biletul de avion Milano-Aracaju și retur”, povestește Daniel. Numele cu sonoritate de fruct exotic nu spune mare lucru și, comparativ cu Rio de Janiero, Sao Paolo sau Belo Horizonte, nici nu ar avea de ce – este doar un orășel (la scara Braziliei) de coastă, ceva mai mare decât Clujul. Important este că autoritățile turistice braziliene au hotărât să îl promoveze ca destinație pentru exterior și, astfel, au apărut cursele de avion la prețuri incredibil de mici care leagă Italia de Brazilia, în mai și iunie, când în statul sud-american este lowest season.

„O mare problemă în Brazilia este faptul că nimeni nu știe vreo limbă străină, așa că este necesar să deprinzi câteva cuvinte în portugheză”, explică globe-trotterul clujean. „În schimb, oamenii sunt extrem de prietenoși. De la aeroportul din Aracaju și până la autogară, șoferii de autobuze m-au predat de la unul la altul, ca pe o ștafetă, timp de o oră și jumătate, până am ajuns cu bine la destinație”.

Prima zonă vizitată a fost Chapada Diamantina, în statul Bahia, actualmente un spectaculos parc natural, dar care, înainte vreme, a fost o zonă de extracție a diamantelor. „Este o zonă cu foarte multe cascade, peșteri, unde se practică intens drumețiile. Munții din regiune sunt asemănători unor turnuri care se ridică din câmpie. Minele de diamant s-au închis, acum toată lumea trăiește din turism”, povestește Daniel.

Cascada Sossego - Chapada Diamantina

Cascada Sossego – Chapada Diamantina

Poate că europenii nu au găsit Eldorado, dar Daniel a dat peste unul turistic – Minas Gerais (Minele Generale), următorul popas pe ruta braziliană. În regiunea Minas Gerais întreaga industrie turistică este centrată pe moștenirea lăsată de minele de aur exploatate până la începutul secolului al XX-lea.

„Există în zonă orașe coloniale aproape intacte, păstrate din secolul al XVIII-lea, pline de biserici baroce sau rococo, poleite cu aur. Cel mai important astfel de oraș este Ouro Preto, Aurul Negru în românește. I se spune așa pentru că pepitele de metal prețios aveau o culoare mai închisă”, povestește călătorul clujean. Ouro Preto este un sit UNESCO. „Fostele mine, unele de mare adâncime, sunt acum muzee care pot fi vizitate. Toată regiunea face acum aur din turism, mai ales de pe urma turiștilor brazilieni, deoarece orașe ca Ouro Preto sau Mariana, prima capitală a provinciei, sunt un muzeu în aer liber al Braziliei din perioada secolelor XVII-XVIII”, mai spune Daniel.

Ouro Preto

Ouro Preto, oraș inclus în patrimoniul UNESCO

După tărâmul de aur al Minelor Generale, pentru Daniel a urmat o experiență cu care nu mulți români se pot mândri – o vizită în favele, cartierele până mai ieri controlate de traficanții de droguri din Rio de Janeiro și alte metropole braziliene. „Brazilia se pregătește pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 și Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, așa că favelele sunt pacificate, ceea ce înseamnă că sunt ocupate de armată și poliție, iar cele pacificate pot fi vizitate”, spune clujeanul.

Daniel a ales să viziteze Rocinha, cea mai mare dintre favelele din Rio, care de altfel furnizează și imaginea standard a acestor cartiere, preluată de mass-media internaționale.

Rocinha a fost pacificată abia în noiembrie anul trecut și, la fel ca și celelalte favele, este un loc al miturilor, atât pentru brazilieni cât și pentru turiștii străini, deoarece și unii și alții le cunosc mai mult după legende decât după realități.

„Favelele se pot vizita și de unul singur, dar e mai bine să ai un ghid, îi găsești cu ușurință pe internet. Pe al meu îl chema Zezinho. M-am întâlnit cu el și mi-a făcut un briefing despre ceea ce urma să văd – Rocinha, cea mai veche, mai mare și mai urbanizată dintre favele. O astfel de vizită costă 25 de euro”, povestește Daniel.

Favela Rocinha

Spre deosebire de ce știm din filme, favelele sunt locuite de oameni muncitori. „Lucrează în construcții sau sunt instalatori, fac diverse alte munci, nu sofisticate, dar cinstite. Strâng bani și își pun la punct cu ei mediul înconjurător. Ei își construiesc propriul cartier, inclusiv instalațiile de canalizare au fost făcute de ei. Totul se face împreună, în comunitate. Există și un sistem de conducere și reprezentare propriu. Au un fel de partide, care organizează alegeri și îi reprezintă în relația cu autoritățile”, spune clujeanul. În periplul său pe aleile favelei, strâmte și abrupte, pe care nu încape decât un singur om în sus sau în jos, Daniel a stat de vorbă, prin mijlocirea lui Zezinho, cu mai mulți localnici, de la muncitori la elevi. „Sunt oameni cât se poate de normali. Am întâlnit chiar și un străin, un neamț care stătea de 15 ani în Rocinha. Este foarte ieftin, cei din favele nu plătesc taxe, au magazine cu de toate la fiecare colț al blocului, iar plaja este la câțiva pași”, mai spune clujeanul.

Un paradox îl constituie securitatea locuitorilor, deoarece, atâta vreme cât Rocinha se afla sub autoritatea traficanților de droguri, aceștia aveau grijă ca teritoriul lor să fie lipsit de alte fărădelegi. „Pentru un furt, erai împușcat în mână, pentru o crimă sau un viol, erai ucis pe loc”, povestește Daniel. După pacificare, lucrurile s-au schimbat: „Zezinho mi-a povestit că, după pacificare, oamenii au început să își încuie ușile la case. Numai de atunci au început să apară tâlhăriile”.

De altfel, localnicii sunt sceptici cu privire la succesul politicii de pacificare a acestor cartiere – menținerea permanentă a unor trupe de poliție pe străzi, presupune costuri uriașe.

„Una peste alta, Rocinha e un cartier normal, mai înghesuit și mai sărac, dar OK”, încheie Daniel Homorodean povestea despre marea favelă.

salvador de bahia

Salvador de Bahia

Înainte de întoarcerea în România, altă experiență de neuitat, în zona orașului Salvador – golful Bahia. Regiunea este un bastion al străvechii religii tradiționale a negrilor brazilieni – Candomblé. Ritualurile sunt transmise de sute de ani strict pe cale orală, în limbile africane, pe care populația de culoare a Braziliei demult nu le mai vorbește în mod curent. „Aproape în fiecare seară poți asista la un ritual Candomblé, în case cunoscute, dar discrete. Regula este să vii îmbrăcat în alb și fără aparat foto”, spune Daniel.

Dar, ce se petrece în timpul unui astfel de ritual, care ține aproape toată noaptea? „Se cântă, se dansează, se fac incantații către zei, Orixas. Unii dansatori intră în transă și toată lumea spune că sunt posedați de spirite. Aceștia se manifestă după tipicul fiecărui zeu. Nu seamănă cu creștinii despre care se spune că ar fi posedați. Sunt predictibili și spun că vorbesc în numele spiritelor, fiind canale de comunicare între cei vii și strămoși”.

Bine de știut:

  • Brazilia este mai scumpă decât România și are o infrastructură bună. Distanțele sunt foarte mari, dar un zbor low-cost poate fi mai ieftin decât o cursă cu autobuzul.
  • Cazarea la un hostel costă între 10 și 15 euro pe noapte
  • Se mănâncă bine și ieftin la restaurantele „por kilo”, unde plata se face la gramaj
  • Cu tot cu cazare, o zi de vacanță cu buget redus costă 25-30 de euro.

Citește despre călătoriile lui Daniel Homorodean pe blogul său – www.olumemare.ro