Top 10 de văzut la Muzeul Farmaciei

Pictura murală. Finalizată în 1766, a fost comandată de farmacistul Tobias Maucksch, cel care a privatizat farmacia, aceasta fiind anterior în proprietatea orașului. Este unica pictură de farmacie veche originală, păstrată în România. Pe tavan este redat un cocor, animal considerat protector al vieții, un arbore al vieții cu șerpii lui Aesculap, și, în două medalioane identice, cornuri ale abundenței.

Arborele vieţii încadrat de cei doi şerpi ai lui Aesculap

Arborele vieţii încadrat de cei doi şerpi ai lui Aesculap

Farmacia portativă. Este o bijuterie de artă în primul rând – un cufăraș prevăzut cu zeci de sertare și sertărașe, în care se țineau sticluțele cu poțiuni și prafuri. Sticluțele sunt încă la locul lor, etichetate corespunzător. Farmacia datează din secolul al XVIII-lea și a aparținut familiei de aristocrați transilvăneni  Kemény. Se știe că lemnul din care a fost făcută este unul exotic, dar nu se cunoaște esența.

Farmacia portativă

Farmacia portativă

Elixirele dragostei. Este vorba despre câteva sticluțe pictate cu motive florale, care încadrează reprezentări de femei și bărbați și datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În ele se țineau așa numitele elixire ale dragostei, care, după ce erau băute, se presupune că aveau efectul pe care îl are Viagra în ziua de astăzi. „De fapt, erau vinuri în care se introduceau diverse arome. Rezultatul pe care îl aveau, dacă îl aveau, era unul de tip placebo”, explică muzeograful.

În aceste sticluțe se ținea Viagra medievală

În aceste sticluțe se ținea Viagra medievală

Leacurile medievale. O colecție spectaculoasă de doctorii care se prescriau bolnavilor înainte de generalizarea medicinei moderne. Printre exponate se numără „praful de mumie adevărată”, care costa greutatea sa în aur și despre care se credea că vindecă orice boală. „Într-un fel era adevărat, fiindcă după ce luau așa ceva, bolnavii nu prea mai simțeau niciun fel de tulburare sau durere, fiindcă treceau pe lumea cealaltă”, spune cu umor muzeograful. Alte leacuri din această colecție erau însă eficiente. De exemplu, „Theriaca Venetiana”, o rețetă străveche de 60 de concentrate din plante, plus opiu și carne de viperă, preparată în veacul al XVIII-lea în farmacia „La Madonna” din Veneția. Era folosită ca antidot în caz de otrăvire, și avea efectul scontat în cazul otrăvurilor ușoare.

Praful de mumie adevărată costa greutatea sa în aur

Praful de mumie adevărată costa greutatea sa în aur

Electrocardiograful. Primul electrocardiograf care a funcționat în Cluj-Napoca tronează în mijlocul încăperii care adăpostește colecția de obiecte medicale mai apropiate de zilele noastre. A fost fabricat în 1915 de firma G. Boulite, din Paris, și reprezenta tehnica medicală de vârf a momentului, fiind capabil să imprime rezultatele atât pe hârtie cât și pe film. Cel mai probabil, la Cluj a funcționat la actuala Clinică Medicală 1. Vedeți pe pagina următoare celelalte cinci atracții →

Primul electrocardiograf care a funcționat la Cluj

Primul electrocardiograf care a funcționat la Cluj

Pages 1 2 3